E oficial: când vei putea vedea în cinematografe cel mai așteptat film SF al anului. „Dune” e mai aproape decât crezi

de: Ozana Mazilu
09 09. 2021

„Dune” este cel mai așteptat film SF al anului și este foarte apreciat de criticii de cinematografie.

Dune”, adaptarea romanului cu același nume al autorului science fiction Frank Herbert va ajunge în cinematografele din România începând de luna viitoare, notează HotNews.

Vertical Entertainment, compania care va distribui filmul la noi în țară, a afirmat că lungmetrajul regizat de Denis Villeneuve o să apară și la noi în aceeași dată ca în SUA: pe 22 octombrie.

Dune va avea avanpremiera pe 20 octombrie, în cinematografele din România

„Dune” a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, pe 3 septembrie, unde a primit o ovație de opt minute. În anumite cinematografe din România, filmul va putea fi văzut în avanpremieră cu două zile înainte de data de lansare oficială, adică pe 20 octombrie.

Lungmetrajul a fost pe larg aclamat de critici, având o rată de aprobare de 87% pe agregatorul Rotten Tomatoes, pe baza a 38 de recenzii și o notă medie de 8/10. Pe Metacritic Dune are un scor mediu de 75 din 100, pe baza recenziilor a 21 de critici, potrivit Hotnews.

Denis Villeneuve a confirmat într-un interviu acordat revistei Variety Fair în luna mai că vor fi două filme Dune.

„Nu aș fi fost de acord să regizez această adaptare a cărții într-un singur film. Lumea este prea complexă. Este o lume a cărei forță stă în detaliile sale”, a declarat Villeneuve, citat de Hotnews.

Ca referință, dacă adaptarea va fi una de succes, să nu uităm că saga mai are cinci cărți, făcând abstracție de cele scrise de Brian Herbert, care așteaptă să fie adaptate pentru marele ecran.

Semnat Denis Villeneuve, acest film de două ore și 35 de minute oferă un spectacol ce îmbină staruri, acțiune, onirism și efecte speciale impresionante. Fanii genului SF îl așteaptă cu sufletul la gură. Dar nu pentru foarte mult timp.